vineri, 21 februarie 2020

36S Bluza unicat etno hippie vintage

Bluza unicat etno hippie vintage din bumbac brodat accesorizata cu pasmanterie multicolora deasupra liniei pieptului, dantela rebrodata manual sub linia pieptului, nasturi imbracati si fundite laterale pentru marcarea/cambrarea liniei taliei.

Foarte potrivita pentru stilul etno hippie, boho, folk in combinatii cu jeans ori fuste crete din volane sau bie.

vineri, 19 decembrie 2014

Ghetre vintage

Ghetre vintage din epoca Primului Razboi Mondial. Provin din garderoba Ministrului lucrărilor publice şi comunicaţiilor dintre anii 1941-1943, remarcabila personalitate a vietii publice romanesti, C. Busila. 

Accesoriu vestimentar desuet ghetrele sunt destinate in special incaltamintei si tinutei masculine. Practic sunt niste invelitori ergonomice asemanatoare cu un ciorap fara talpa calcai si varf, care se adaugau peste ghete ori pantofi prevenind pietricele, zapada sau apa sa intre in pantofii posesorului. 
 Se incheiau cu nasturi si erau prevazute cu o bareta de fixare (prevazuta cu catarama) pe sub talpa incaltamintei.
Se confectionau din postav sau piele intoarsa pentru cei cu dare da mana sporind eleganta tinutei de strada, de calatorie sau de ocazie.

accesorii+vintage+arta+vestimentara+diverse+haine+vintage+marochinarie+vintage
accesorii+vintage+arta+vestimentara+diverse+haine+vintage+marochinarie+vintage

vineri, 28 noiembrie 2014

Matlasatul

arta+vestimentara+croitorie+cusaturi+DIY+educatie+HowTo+Reparaţii+Haine+Sfaturi+Practice+stiati+ca+Tutoriale
Matlasatul este o modalitate de a imbogati atat estetic cat si functional aspectul si utilitatea multor categorii de produse. Matlaseurile sunt folosite drept garnitura la gulere, mansete, buzunare, pentru hainele de casa, jachete(pufoaice), pantaloni, veste, etc.
De asemenea, sunt folositoare pentru perne, cuverturi, jachete copii, bonete, etc.
Matlaseurile se obtin de fapt dintr-un strat de vata speciala sau melana fixata de tesatura prin tighele realizate la masina de cusut executand fie linii drepte, patrate, romburi, fie flori, frunze sau combinatii de linii cu figuri.
Daca este vorba de un material mai subtire iar modelul este format mai mult din linii, se trag tighele la distanta de 0,5-0,7 cm pe tot conturul desenului, avand grija ca tesatura sa fie dublata pe dos; cu un ac mai gros se trec apoi mai multe fire de lana intre toate liniile marcate, scotind astfel in relief desenul dorit.

Tehnica de lucru

-Se formeaza desenul pe hartie cu foarte multa exactitate pentru a fi uniform repartizat pe toata suprafata de matlasat. Pentru imprimarea modelului se poate folosi clasica hartie de indigo.

-Se aseaza pe masa sau pe planseta materialul ce urmeaza a fi imprimat, bine calcat, se intinde si se fixeaza fie cu banda adeziva fie cu pioneze.

-Peste material se aplica hartia indigo cu partea care imprima pe material iar deasupra acesteia hartia cu modelul.

-Se controleaza pentru a fi corect orientat si din loc in loc se prinde hartia de material cu ace de gamalie.

-Se copiaza apoi modelul cu un creion ceva mai dur bine ascutit cat sa nu sfasie hartia.

-Dupa ce s-a terminat copierea se scot cateva ace dintr-o margine pentru a controla daca s-a imprimat vizibil. Se revine daca este cazul peste partile care nu sunt bine imprimate dupa care se scot toate acele si se ridica lucrul de pe masa.

-Pentru materialele de culoare inchisa pe care nu se poate imprima modelul prin aceasta metoda, se copiaza modelul pe o hartie subtire care se aplica pe fata lucrului si sa insaileaza destul de des in ambele directii, lungime si latime pentru a nu se deplasa in timp ce se coase la masina. La sfarsit se rupe si se indeparteaza hartia.

La modelele care cer sa se scoata in evidenta tighelul se recomanda sa se targa la masina pe fata obiectului cu doua fire de ata.
Daca nu exista la masina doua suporturi pentru papiote, una se aseaza pe suportul existent iar cealalta intr-un pahar pe masa masinii sau pe podea apoi ambele fire se trec deodata prin toate ghidajele si orificiile traseului atei si evident prin ac. Spor la lucru :)



luni, 6 octombrie 2014

Cretii ornamentali

Artă+populară+românească+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+HowTo+Tutoriale
Figura 1
 Cu ajutorul cretilor ornamentali se poste fixa largimea de la decolteul bluzelor si iilor romanesti. Totodata poate fi folosit si in taliile rochiilor cu model romanesc pentru a strange largimea marcand talia.

Acest punct se lucreaza in siruri drepte de sus in jos si de jos in sus dubland pe dos verticalele.

Mod de executie:

Se intareste ata si se scoate acul pe fata lucrului dupa ce s-a facut pe dos o verticala de sus in jos pe 4 fire.
Executam pe fata o orizontala de la stanga la dreapta pe un numar mai mare de fire in numar de 6-8, infigem acul pe dos si il scoatem pe fata in linie verticala luand acelasi numar de fire ca la prima verticala.

Artă+populară+românească+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+HowTo+Tutoriale
Figura 2
Facem din nou o orizontala de la dreapta spre stanga, apoi pe dos o verticala, continuand cat ne-am propus sa fie de lat cretul (figura 1). La capatul sirului tragem ata intinzand-o bine pentru a forma o cuta. Prin cateva puncte intarim cuta la capatul de jos.

A doua cuta o facem de jos in sus pe acelasi numar de fire dubland verticalele (figura 2).
Cand ajungem la capatul de sus procedam ca la prima cuta, o strangem si o intarim. Continuam astfel in puncte verticale pe dos si orizontale pe fata pana terminam de strans largimea motivului.

Artă+populară+românească+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+HowTo+Tutoriale
Figura 3
Daca vrem sa facem cretul cu model lucram ca in figura 3 cu deosebire ca liniile verticale de pe dos unde se formeaza modelul sunt duble fata de restul verticalelor din creti.
In figura 4 observam un model ornamental realizat dupa descrierea de mai sus.

Artă+populară+românească+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+HowTo+Tutoriale
Figura 4







joi, 10 iulie 2014

Broderie ruseasca

arta+vestimentara+cusaturi+cusaturi+manuale+Dantelă+handmade+DIY+educatie+handmade+embroidery+HowTo+Meşteşuguri+Sfaturi+Practice+Tutoriale+Vintage+embroidery

Broderia ruseasca se poate executa astfel: 

Luati o bucata de tesatura, de preferat prespalata daca este o tesatura 100% naturala pentru a evita contractiile ulterioare datorate spalatului si calcatului cu abur  si desenati pe ea conturul figurilor pe care doriti sa le brodati (flori, figuri, pasari, animale, etc.)

Intindeti tesatura pe gherghef,

Fixati ata si introduceti acul cu ata pe fata tesaturii,

Infigeti acul in tesatura la marginea conturului desenat dinainte,

Scoateti acul pe fata tesaturii luind pe el 2-3 fire din tesatura,

Dupa aceasta infigeti acul in tesatura de cealalta parte a conturului si scoateti acul pe fata tesaturii apucand cu acul din nou 1-2 fire de tesatura,

Cusaturile trebuie sa fie asezate strans una langa alta. Daca desenul este mai mare, poate fi impartit in mai multe zone care se brodeaza separat.

In figura se poate observa un desen combinat din broderie ruseasca cu fileu decorativ despre care vom vorbi ulterior intr-un alt tutorial.

vineri, 30 mai 2014

Manusile albe de piele

accesorii+vintage+DIY+HowTo+Reparaţii+Haine+Sfaturi+Practice+Tutoriale
Manusile sunt un obiect de imbracaminte absolut necesar atat pentru iarna cat si ca accesoriu de lux pentru o tinuta eleganta.

Ne vom ocupa in special de manusile albe de piele deorece acestea necasita o atenntie deosebita.

Manusile albe din piele se murdaresc foarte repede, mai ales daca toaleta este de culoare inchisa, de aceea este necesar sa le spalati mai des. Intrebarea este "Cum?"
Se imbraca fiecare pe mana, se inmoaie bine in neofalina si cu carpe uscate se freaca pana ce se zvanta bine, apoi intinse pe masa, deasupra unei carpe curate, se mai freaca cu o flanela moale, de culoare alba si bine uscata ca sa-si recapete luciul.

Nu se intind de la inceput pe masa fiindca, frecandu-le pe o parte, se formeaza o dunga de murdarie la margini.

Vasul in care se pune neofalina trebuie sa fie perfect uscat, orice strop de apa pateaza manusile. Acestea se pastreaza intr-o cutie invelite in hartie subtire sau celofan, iar in vizita sau la spectacol pastrati-le in geanta sau in buzunar, nu le tineti in mana caci se murdaresc. Manusile din bumbac si cele din fire sintetice se spala la fel ca ciorapii.

Pe strada,in local sau in vizita, nu intindeti mana inmanusata. Mai intai, scoateti-va manusa si apoi strangeti, fara sa scuturati, mana prietenului sau a persoanei cu care v-ati oprit sa stati de vorba.

duminică, 4 mai 2014

Punctul cruciulita cu o fata

Punctul cruciulita cu o fata este punctul cel mai mult intrebuintat la cusaturile noastre populare. Este format din doua linii oblice egale care se intretaie la jumatatea lor. Putem spune ca sunt doua diagonale intr-un patrat imaginar.

Modalitate de lucru:

1) Intarim firul de ata, facem o linie oblica pe fata de la stanga sus spre dreapta jos pe un numar de fire, iar pe dos o linie verticala.

2) Daca modelul ales are mai multe cruciulite in acelasi rand, atunci le facem pe primele oblice de la stanga spre dreapta, cat este modelul (figura 1), apoi ne intoarcem completand oblicele de la dreapta sus spre stanga jos (figura 2).
arta+vestimentara+Artă+populară+românească+Costum+popular+românesc+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+educatie+Ie+românească+Meşteşuguri+Tutoriale+HowTo
Figura 1
arta+vestimentara+Artă+populară+românească+Costum+popular+românesc+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+educatie+Ie+românească+Meşteşuguri+Tutoriale+HowTo
Figura 2
3) In timpul lucrului trebuie sa avem grija caoblicele sa aiba aceeasi directie si sa fie executate pe acelasi numar de fire pe toata intinderea modelului.

4) Daca la model vom avea cruciulite izolate atunci vom scoate acul deasupra cruciulitei in stanga sau in dreapta ei, cum cere modelul, in asa fel incat sa nu schimbati directia oblicelor (figura 3).
arta+vestimentara+Artă+populară+românească+Costum+popular+românesc+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+educatie+Ie+românească+Meşteşuguri+Tutoriale+HowTo



sâmbătă, 26 aprilie 2014

Marcela Focsa, Scoarte Romanesti

albume+arta+Artă+populară+românească+Cărţi+covoare+cărţi+meşteşuguri+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tezaur+cultural-artistic+Tutoriale
albume+arta+Artă+populară+românească+Cărţi+covoare+cărţi+meşteşuguri+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tezaur+cultural-artistic+Tutoriale
albume+arta+Artă+populară+românească+Cărţi+covoare+cărţi+meşteşuguri+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tezaur+cultural-artistic+Tutoriale

albume+arta+Artă+populară+românească+Cărţi+covoare+cărţi+meşteşuguri+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tezaur+cultural-artistic+Tutoriale
Albumul autoarei Marcela Focsa, Scoarte Romanesti prezentat a aparut in anul 1970 la Bucuresti la Editura Stiintifica. Tabla de materii contine urmatoarele capitole:
1) Cuvant inainte
2) Introducere
3) Laicerul
4) Scoarta
  • Oltenia
  • Muntenia
  • Moldova
  • Banat
  • Maramures
5) Note
6) Bibliografie
7) Lista ilustratiilor
8) Rezumate si lista ilustratiilor in limba franceza, engleza, rusa.

Spicuim mai jos cateva repere din Cuvant inainte

In procesul de integrare a valorilor artei si culturii romanesti in circuitul culturii universale, reteaua muzeelor existente are un rol determinant.

Prin insemnatul patrimoniu pe care il detin, muzeele sunt in situatia de a raspunde acestei necesitati nu numai prin expozitiile pe care le organizeaza dar si prin publicarea colectiilor.

Lucrarea de fata privind colectia de scoarte a Muzeului de Arta Populara, desi prima, se inscrie intr-o serie mai mare de lucrari destinate sa prezinte in ansamblu, cat si in aspecte particulare, diferitele genuri de creatie populara pe baza bogatelor colectii existente.

Intr-o perioada pe care o dorim cat mai scurta, Muzeul de Arta Populara, isi propune sa publice pe rand colectiile de ceramica, creatiile artistice in lemn si metal, tesaturi si port, pictura pe sticla si lemn, astfel incat intreg acest patrimoniu sa fie pus la indemana specialistilor si adus la cunostinta marelui public.

Prin importanta lor ca element de cultura materiala , cat si prin remarcabila lor frumusete, scoartele pot fi considerate ca unul din genurile majore nu numai ale creatiei noastre populare, dar ale artei romanesti in general.


luni, 14 aprilie 2014

Punctul lantisor

arta+vestimentara+Artă+populară+românească+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Sfaturi+Practice+Tutoriale
Punctul lantisor se lucreaza in linie verticalade sus in jos. Pe fata lucrului se formeaza mici puncte legate intre ele ca verigile lantului,iar pe dos punctul tighel.

Cum se lucreaza
1) se tine lucrul in mana stanga in sens vertical,
2) se intareste ata in mod obisnuit, fara nod.
3) se infige acul in panza in linie dreapta de sus in jos luand pe el 2-3 fire, cat vrem sa fie de mare punctul.
4) cu degetul mare de la mana stanga fixam ata cu care lucram, in forma de lat. Tragem acul avand grija sa treaca pe deasupra atei (vezi figura), se formeaza astfel primul lantisor.

5) in continuare, infigem acul inauntrul buclei, in locul unde se afla ata si-l scoatem mai jos peste numarul de fire fixat in acelasi mod ca mai sus.

Lantisorul este foarte mult intrebuintat in cusaturile romanesti cu deosebire in motivele iilor din zona Muscelului. Se lucreaza cu fir care imita aurul si argintul dand o stralucire deosebita si o nota de bogatie modelului fiind un punct deosebit de ornament artistic.





vineri, 4 aprilie 2014

Tivul cu gaurele

arta+vestimentara+Artă+populară+românească+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+croitorie+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tutoriale
Figura 1
 Pentru a da rezistenta diferitelor obiecte textile, la marginea lor, pe langa alte moduri de finisare, se foloseste si tivul cu gaurele. Tivul poate avea latimi diferite, de la 0,5 cm la 8-10 cm, latimea fixandu-se in functie de marimea obiectului si de grosimea materialului. 

 Pregatirea materialului pentru tiv

Inainte de a masura tivul, avem grija ca toate marginile sa fie taiate pe fir drept. In caz contrar scoatem noi fire indreptand astfel marginile.

Executarea gaurelelor pe colt si scoaterea surplusului de panza

  1. Produsele pe care se aplica cusaturile romanesti se executa deobicei cu aceste gaurele la colturi. Daca materialul este gros si tivul lat, vom scoate surplusul de panza de la colturi deoarece prin suprapunerea celor doua laturi coltul va fi prea gros.
  2. Masuram de la marginea obiectului spre interior de doua ori latimea tivului plus 0,5 cm si scoatem un fir pe toate laturile. La colturi, in masura in care vom lucra, vom scoate atatea fire cat vrem sa fie de mari gaurelele. Le vom executa inainte de insailarea tivului pentru a se prinde toate firele si pentru a nu fi mai groase decat in restul obiectului. Gaurelele se executa si pe cele doua laturi  din exterior perpendiculare pe marginea tivului (figura 1).
  3. Indoim apoi (pe o latura de 0,5 cm) marginea obiectului  pe care o pliem (strangem) intre degetul mare si aratator si indoim apoi tivul pana la firul scos, il pliem din nou si il insailam pe langa firuyl scos. Procedam in felul acesta cu toate laturile. Precum putem observa, la colturi, materialul s-a suparpus de patru ori. Este necesar sa taiem surplusul de panza din interiorul coltului in forma de dreptunghi ca in figura 1a.
  4. La margine si peste tiv, colturile se cos cu punct ascuns. Dupa ce am finisat colturile vom trece sa lucram in continuare gaurelele si pe laturile obiectului.
Modul de executie a gaurelelor

Gaurele simple

Aceasta categorie de gaurele se lucreaza de la stanga la dreapta. Tivul se tine cu marginea spre lucrator intins pa degetul aratator de la mana stanga si fixat cu degetul cel mare. 
Se face un nod mic la capatul firului de ata care se introduce sub tiv scotand in acelasi timp acul prin marginea tivului d elanga firele scoase la o distanta de 2-3 fire.

arta+vestimentara+Artă+populară+românească+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+croitorie+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tutoriale
Figura 2
Se iau pe ac 4-5 fire de la dreapta spre stanga avand grija ca acul sa treaca pe deasupra firului de ata (figura 2).

Infgem acul de sus in jos in marginea tivului luand pe el 2-3 fire: il tragem spre noi si in felul acesta se formeaza prima gaurica (figura 2a).
Gaurele duble

arta+vestimentara+Artă+populară+românească+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+croitorie+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tutoriale
Figura 3
Se executa in acelasi mod ca si gaurelele simple dublandu-se in partea opusa tivului. Dupa terminarea primului rand de gaurele simple, se intoarce tivul cu marginea in sus si se lucreaza aceleasi grupe de fire obtinandu-se in acest fel gaurele duble. In partea aceasta nu mai avem tiv si se fixeaza pe panza luand pe ac 2-3 fire (figura 3).
Gaurele in zig-zag

Aceste gaurele se executa pe un numar de fire cu sot (4-6). Lucram primul rand de gaurele de langa tiv (gaurele simple) iar randul al doilea din partea de sus se lucreaza la fel ca si gaurelele duble cu deosebire ca se va lua pe ac jumatate din numarul grupei a doua.

arta+vestimentara+Artă+populară+românească+cusaturi+cusaturi+manuale+Cusături+româneşti+croitorie+DIY+educatie+HowTo+Meşteşuguri+Tutoriale
Figura 4
Se infige acul in panza luand 2-3 fire, se trage spre noi formandu-se astfel gaurica in zig-zag (figura 4). Se continua astfel pe toata portiunea de lucru. Gaurelele duble se pot lucra ca si cusaturi de legatura pe marginea obiectului sau intre motive dand un aspect estetic obiectului respectiv.



LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...