Se afișează postările cu eticheta Pasmanterii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pasmanterii. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Tutoriale reparaţii haine, accesorii şi diverse(1)

In vremuri de criză de orice fel ar fi ea, devenim prin forţa imprejurărilor mai atenţi cu bugetul atingând chiar o stare de frustrare atunci când nu mai putem păstra obiceiurile de dinaintea momentului impus de conjunctură.

Continuăm să dorim dar nu izbutim să mai putem. Uitând să fim economi şi calculaţi luând exemplu de la părinţi şi bunici greu incercaţi de Istorie la acest capitol, intrăm in panică şi gata: cedăm.

Ce-ar fi dacă, insă, in loc să ne umplem de nervi, am trage adânc aer in piept, am pune un ibric cu apă pe foc şi am pregăti o cafea... Aşezaţi pe scaun, lângă fereastră, cu ceşcuţa in faţă, eventual sau neapărat cu o ţigară am trece la TEMA cea mai stingheră pe care o amânăm Sine Die: evaluarea temeinică a tuturor resurselor de care dispunem.

Este posibil să nu ne placă ce vom descoperi, dar tot nu putem schimba Realitatea pe Iluzii! E ca şi cum am fi prezentaţi Conştiinţei noastre şi n-am avea pe unde "să scoatem cămaşa"... cum se spunea cu tâlc inainte vreme... Propun direct teme interactive de impărtăşire de cunoştinţe din domeniul artei vestimentare, de sprijinire a tuturor celor dornici să inveţe prin bunăvoinţa tuturor celor care au acumulat Cunoaştere şi doresc să o transmită celor care au nevoie de ea.

Oricine doreşte să publice un sfat util este invitat să o facă atât la rubrica de comentarii cât şi ca articol de fond, trimiţându-mi materialul pe email, indicând tema, o scurtă prezentare şi, evident, numele(şi link-ul site-ului sau blogului, dacă există).

Din neştiinţă urmată de neputinţă( no offence), dacă se strică un fermoar la fustă, pantalon, canadiană, aruncăm obiectul, nu-i aşa?...
Dacă ne-a ciupit o molie paltonul iar căptuşeala a cedat la cusături măsura este aceeaşi: il aruncăm şi facem credit(achitând de cel puţin 2-3 ori mai mult valoarea iniţială, dacă avem fericirea să mai apucăm).

Dacă am pus fierul incins pe cea mai frumoasă fustă din dressing-room, soarta ei este pecetluită.
REFUZĂM să credem că vom putea să facem singuri ce nu mai pot face nici cei care pretind a fi specialişti, uscându-vă la buzunar! Incă avem inerţia delegării propriei responsabilităţi altora.
Pe rafturile magazinelor abundă ţesături la preţuri considerabile, incluzând şi furnituri plus accesorii, motiv pentru care descurajarea faţă de un produs de comandă este aproape totală.

Achiziţia de la magazinele SH este o soluţie pentru low budget până in momentul in care se strică ceva la acel obiect şi ajungem de unde am plecat: cercul vicios al cumpărăturilor fără sfârşit...
Ce-aţi zice de primul tutorial de inlocuire a căptuşelii unui palton(căci tot se apropie frigul) de prin cufărul bunicii şi accesorizarea lui cu diverse pasmanterii de Epocă, transformându-l intr-o bijuterie vestimentară?...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...